Sfinți și nevoitori ai evlaviei: Monahul poreclit Zgârcitul

Într-una dintre mănăstirile din Grecia exista un obicei: pentru muncile grele, fraților li se dădeau câțiva bani. Mulți monahi se străduiau să muncească mai mult, pentru ca banii primiți să-i împartă săracilor.

Doar un singur monah proceda altfel. Nimeni nu-l văzuse vreodată dând de pomană măcar unui sărac. Din această cauză, frații l-au poreclit Zgârcitul.

Anii treceau, dar lucrurile rămâneau neschimbate.

— Ce zgârcit! — gândeau ceilalți monahi.

Dar a venit și vremea ca monahul poreclit Zgârcitul să treacă la viața veșnică.

Când locuitorii satelor din împrejurimi au aflat despre moartea sa, au început să vină la mănăstire pentru a-și lua rămas-bun de la cel adormit. Îl plângeau pe Zgârcit și regretau moartea lui.

Frații au rămas foarte uimiți.

— Ce bine v-a făcut acest om? De ce îl plângeți atât de mult? — i-au întrebat monahii.

Un țăran a răspuns:

— El m-a salvat!

Un altul a adăugat:

— Și pe mine!

Țăranii munceau de dimineața până seara pentru a-și hrăni copiii. Dar fără un bou era greu să lucreze pământul. Dacă o familie avea un bou, copiii ei nu mai rămâneau fără pâine.

Monahul pe care frații îl porecliseră Zgârcitul strângea banii câștigați și cumpăra boi pentru cei mai săraci țărani.

Astfel îi salva de foame și de sărăcie…