Sfinți și nevoitori ai evlaviei: Paisie Aghioritul

Pe pajiște creșteau o mulțime de flori. Aici se găseau crini albi și parfumați, zambile și iriși albaștri și înalți. Și floricelele și-au găsit loc printre firele de iarbă. Vântul le apleca, legăna vesel iarba și frunzele, iar mireasma se răspândea departe, foarte departe!

Deasupra poienii și a florilor munceau albinuțele. Ele adunau nectarul dulce pentru a hrăni albinele tinere din stup și pentru a-și face provizii de hrană pentru iarna lungă și geroasă.

Tocmai atunci a venit în zbor o muscă. Ea bâzâia nemulțumită și privea în jur.

O albinuță care se afla acolo pentru prima dată a întrebat-o politicos pe muscă:

— Nu știți cumva unde sunt crinii albi?

Musca s-a încruntat:

— Eu n-am văzut niciun crin pe aici!

— Cum? — a exclamat albinuța. — Dar mi s-a spus că pe această pajiște trebuie să fie crini!

— Eu n-am văzut flori pe aici, — a mormăit musca. — Dar nu departe, dincolo de pajiște, este un șanț. Apa de acolo este încântător de murdară, iar în apropiere sunt atât de multe conserve goale!

Atunci a zburat spre ele o albinuță mai în vârstă, care ținea în piciorușe nectarul adunat. Aflând despre ce era vorba, ea a spus:

— Este adevărat că nu am observat niciodată că dincolo de pajiște se află un șanț, dar pot să vă povestesc atât de multe despre florile de aici!

— Vezi, — a spus părintele Paisie, — biata muscă se gândește numai la șanțurile murdare, iar albinuța știe unde crește crinul, unde — irisul și unde — zambila.

La fel sunt și oamenii: unii seamănă cu albinuța și le place să găsească în toate ceva bun, iar alții seamănă cu musca și caută să vadă în toate numai răul.

Dar tu cu cine ai vrea să semeni?