Da, Dumnezeu îl aude cu adevărat pe om oriunde s-ar afla. Dar problema nu este atât dacă Dumnezeu ne aude, ci dacă noi suntem capabili să-L auzim pe Dumnezeu și să ne îndreptăm inima spre El.
Agitația vieții de zi cu zi, grijile și graba constantă îl distrag adesea pe om de la rugăciune și chiar de la amintirea lui Dumnezeu.
Biserica este un loc special în care omul poate lăsa pentru o vreme grijile lumești, se poate concentra asupra rugăciunii și poate simți apropierea de Dumnezeu.
În plus, în biserică omul nu se roagă doar singur, ci împreună cu alți credincioși, simțindu-se parte din Biserică, al cărei cap este Domnul Iisus Hristos.
Un om care trăia într-un sat a încetat să mai meargă la biserică duminica.
Preotul, observând lipsa lui îndelungată, a hotărât să-și viziteze enoriașul. Într-o zi, după slujbă, a mers la el acasă.
Gazda a primit în tăcere musafirul neașteptat, apoi s-a așezat lângă șemineul aprins. Preotul, fără să spună nimic, s-a apropiat de foc, a luat un cărbune și l-a aruncat în jar. După ce acesta s-a încins bine, preotul l-a scos și l-a pus pe o cărămidă lângă șemineu.
Cărbunele a mai ars o vreme, apoi a început să se stingă. Atunci, părintele l-a aruncat din nou în foc, iar acesta s-a aprins iarăși cu o flacără puternică.
Preotul s-a ridicat în tăcere și s-a îndreptat spre ușă. Stăpânul casei s-a apropiat de el și i-a spus:
— Am înțeles totul. Duminică voi fi la slujbă.