A fost odată un călugăr. Trăia împreună cu frații săi într-o mănăstire. Ca toți ceilalți, Îl slăvea pe Dumnezeu, ținea posturile și își împlinea făgăduințele monahale. În plus, era deosebit de bun cu oamenii și avea un suflet curat.
Când i se întâmpla să intre în chilia unui frate și o vedea neîngrijită, spunea:
— Cu adevărat, fericit este acest frate! A lăsat grijile pământești și este atât de îndreptat spre cele cerești, încât nu mai are timp să facă ordine în chilia sa!
Iar dacă vedea în chilia fratelui său curățenie și rânduială, spunea:
— Cu adevărat, precum sufletul fratelui meu este curat, tot așa și chilia lui este curată!
