Un om avea un teren întins, care nu fusese îngrijit de multă vreme. Totul era năpădit de spini și mărăcini. Văzând în ce stare se afla ogorul, stăpânul a hotărât să-și trimită fiul să-l curețe.
Când tânărul a văzut cât de mult avea de lucru, a căzut în deznădejde. În loc să înceapă să smulgă spinii și buruienile, s-a culcat. Așa au trecut șapte zile.
Când tatăl a venit să vadă cum înaintează lucrul, și-a găsit fiul odihnindu-se, iar pământul — în aceeași stare de părăsire.
— De ce nu ai făcut nimic? — l-a întrebat el.
— Tată, când am văzut cât de mare este ogorul pe care trebuie să-l lucrez, mi-au căzut mâinile.
— Dacă în fiecare zi, — i-a spus tatăl, — ai fi lucrat măcar o bucată de pământ cât locul pe care îl ocupi când stai întins, treaba ta ar fi înaintat deja foarte mult.
Tânărul a urmat sfatul tatălui său și, în scurt timp, a curățat și a lucrat întregul ogor.
