Istoria uneia dintre icoanele cinstite în Moldova este strâns legată de destinul unei mănăstiri care a trecut prin închidere și distrugere, pentru ca mai târziu să renască printre câmpurile și pădurile raionului Cimișlia. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea de călugări „Sfântul Gheorghe” din Zloți a devenit pentru obște și pelerini un simbol al rugăciunii, al speranței și al mângâierii sufletești.
Icoana este cunoscută și sub denumirea „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Credincioșii se roagă Maicii Domnului pentru sănătate, ajutor în încercări și întărire în credință. În anul 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova a aprobat cinstirea locală a icoanei, iar în toamna anului 2024, la mănăstire a avut loc proclamarea solemnă a acestei hotărâri.
Tradiția despre arătarea Maicii Domnului
De istoria locului în care avea să fie întemeiată mănăstirea se leagă o tradiție despre arătarea Maicii Domnului unui păstor, în secolul al XIX-lea. Această relatare s-a păstrat în istorisirile despre trecutul așezământului și conferă locului o semnificație duhovnicească aparte.
Totuși, împrejurările exacte în care icoana a ajuns la mănăstire, numele iconarului și data realizării ei nu sunt precizate în sursele disponibile. De aceea, tradiția despre arătarea Maicii Domnului trebuie deosebită de istoria documentată a icoanei.
Un lucru este însă cert: cinstirea acestui chip al Maicii Domnului a devenit o parte importantă a vieții mănăstirii, mai ales după renașterea ei, la sfârșitul secolului al XX-lea.
Mănăstirea care a renăscut din ruine
Mănăstirea de călugări „Sfântul Gheorghe” din Zloți a fost întemeiată în anul 1941, prin inițiativa localnicilor Ilarion Ciobanu și Autonom Căinerianu, cu participarea unor monahi din alte așezăminte monahale.
De începuturile mănăstirii sunt legate numele ieromonahului Serafim (Dabije), venit de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Suruceni, și al ieromonahului Grigorie, de la Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Noul Neamț. Obștea s-a organizat treptat: în anul 1942 a fost sfințită masa Sfântului Altar, iar în mai 1943 a fost construit un corp de chilii. Până în anul 1945, aici viețuiau 15 monahi.
Viața mănăstirească nu a durat însă mult. În anii 1949–1950, așezământul a fost închis, iar clădirile sale au fost ulterior distruse. Locul în care călugării se rugau și se osteneau a rămas pustiu.
Renașterea mănăstirii a început în martie 1995. Arhimandritul Tovie (Boboc), împreună cu doi monahi, s-a întors pe locul fostului așezământ, unde nu mai rămăsese decât un câmp arat. Obștea nu avea nici spații de locuit, nici o biserică în care să poată sluji.
Primul adăpost a fost un vagon de cale ferată. Acesta servea, în același timp, drept locuință pentru călugări, trapeză și biserică provizorie. În aceste condiții dificile, viața monahală a început treptat să renască.
Icoana alături de care a renăscut mănăstirea
Un loc aparte în viața mănăstirii renăscute l-a ocupat icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Potrivit materialelor publicate de mănăstire, pelerinii veneau să se roage înaintea icoanei încă din anul 1995. Călugării citeau zilnic în fața ei Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului.
În anul 1998, aici a fost construit un paraclis închinat acestei icoane. Astfel, sfânta imagine a primit un loc aparte de rugăciune, iar cinstirea ei a devenit una dintre trăsăturile importante ale vieții duhovnicești a mănăstirii.
Publicațiile mănăstirii consemnează numeroase mărturii ale credincioșilor care asociază rugăciunea înaintea icoanei cu mângâierea sufletească și vindecarea. Aceste mărturii fac parte din istoria cinstirii sfintei icoane, fără a înlocui însă cercetarea documentară a provenienței sale.
Treptat, mănăstirea a dobândit din nou o biserică și clădirile necesare vieții monahale. În anul 2005, în biserica principală, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a fost săvârșită prima Dumnezeiască Liturghie. Așezământul care fusese cândva distrus a redevenit un loc de rugăciune monahală și de pelerinaj.
Recunoașterea oficială a sfintei icoane
Cinstirea icoanei a continuat să se dezvolte, iar la 25 octombrie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova a hotărât aprobarea cinstirii locale a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Zloți. Ziua de prăznuire a fost stabilită la 24 iulie / 6 august.
Proclamarea solemnă a avut loc la 13 octombrie 2024, la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir. La eveniment au participat clerici și numeroși credincioși veniți să se închine sfintei icoane. În cadrul festivităților au fost sfințite icoana și racla destinată acesteia.
În documentele bisericești este folosită denumirea „Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Zloți”. În publicațiile mai vechi, imaginea este numită „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Cu toate acestea, proveniența exactă a icoanei și data realizării ei rămân necunoscute.
Ziua de prăznuire a icoanei este 6 august, potrivit calendarului pe stil nou. La mănăstire, slujba în cinstea ei se săvârșește în prima duminică după această dată.
O sfântă icoană care unește generații
Istoria Icoanei Maicii Domnului de la Zloți este strâns legată de istoria mănăstirii. Întemeiată în anii războiului, obștea a trecut prin închidere și distrugere, iar după câteva decenii a renăscut prin osteneala călugărilor și sprijinul credincioșilor.
În fața icoanei continuă să se roage oameni care caută mângâiere în necazuri și ajutor în încercările vieții. Unii se roagă pentru sănătatea celor dragi, alții cer întărire în credință, pace sufletească sau puterea de a trece peste greutăți.
Legătura dintre sfânta icoană și istoria mănăstirii renăscute îi conferă o semnificație aparte pentru Ortodoxia din Moldova. Aici, amintirea încercărilor de altădată se împletește cu rugăciunea neîntreruptă, iar istoria așezământului amintește de felul în care credința și statornicia pot ajuta la refacerea celor pierdute.
Unde se află sfânta icoană: Mănăstirea de călugări „Sfântul Gheorghe”, satul Zloți, raionul Cimișlia, Republica Moldova.
Redacția Credința.md