Se povestește că un om, după ce și-a încheiat viața pământească, a ajuns înaintea porților Împărăției Cerurilor.
Un înger l-a întrebat:
— Cu ce ai venit înaintea Domnului?
Omul s-a gândit și a început să vorbească despre viața lui: despre familie, despre biserică, despre oamenii pe care îi ajutase și despre binele pe care încercase să-l facă.
Îngerul îl asculta în tăcere.
La un moment dat, omul a întrebat:
— Oare nu este de ajuns?
Atunci îngerul i-a spus cu blândețe:
— Amintește-ți și de câte ori ai fost tu însuți ajutat, iertat și ridicat.
Omul a tăcut.
Și-a amintit de clipele grele, de oamenii trimiși la vreme potrivită, de iertările primite și de nădejdea care nu l-a părăsit atunci când îi era cel mai greu.
Atunci a înțeles că binele făcut în viață nu este o plată pentru mântuire.
Și-a plecat capul și a spus:
— Doamne, dacă am făcut ceva bun, a fost doar un răspuns la iubirea și mila Ta. Mântuirea nu o pot câștiga prin meritele mele, ci o pot primi numai prin harul Tău.
Îngerul a zâmbit.
Și porțile s-au deschis.
Uneori omul crede că trebuie să-I arate lui Dumnezeu cât bine a făcut. Dar, privind cu sinceritate la propria viață, înțelege că până și binele săvârșit poate deveni o formă de mulțumire.
Faptele bune nu cumpără Împărăția lui Dumnezeu. Ele sunt rodul unei inimi care a cunoscut mila Lui și nu vrea să rămână nepăsătoare.
Povestire inspirată dintr-o pildă creștină contemporană, în redactarea Credinta.md.