photo: basilica.ro

Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”

Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice: „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.”

„Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui.

Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel;

şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.

Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţat, afară de Naaman, sirianul.”

Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.

Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.

Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.