Într-un pustiu îndepărtat trăia un călugăr pustnic, care petrecuse mulți ani în post și rugăciune. Vrăjmașul încercase de multe ori să-l abată spre păcat, însă monahul se păzea și nu se lăsa biruit de ispite.
Într-o zi, diavolul i s-a arătat și i-a spus:
— De multă vreme te ispitesc, dar de fiecare dată ai respins îndemnurile mele. Hai să facem o înțelegere: vei săvârși doar unul dintre cele trei păcate pe care ți le voi propune, iar după aceea te voi lăsa în pace pentru totdeauna.
Pustnicul, după o scurtă cugetare, a fost de acord.
Atunci diavolul i-a spus:
— Alege: să te îmbeți până îți pierzi cumpătul, să cazi în desfrânare sau să ucizi un om. Iar dacă păcatul ales ți se va părea prea greu pentru conștiința ta, îți voi mai da încă două încercări.
Călugărul a căzut pe gânduri. Uciderea îl înspăimânta, desfrânarea o socotea o cădere grea, iar beția i s-a părut un rău mai mic.
— Bine, — a spus el. — Aleg beția.
Călugărul a mers în cetate, și-a vândut lucrul mâinilor sale și a intrat într-o cârciumă. Acolo a băut atât de mult, încât nu a mai fost stăpân pe sine.
În acea noapte a ajuns cu o femeie, iar când soțul ei i-a surprins împreună, a izbucnit o ceartă și apoi o încăierare. Orbit de frică și mânie, călugărul l-a lovit atât de puternic, încât omul a murit.
Dimineața, venindu-și în fire, monahul a înțeles cu groază ce se întâmplase.
— Am vrut să săvârșesc un singur păcat, care mi se părea mai mic, — și-a spus el. — Dar din pricina lui am ajuns să săvârșesc încă două.
Diavolul i s-a arătat din nou:
— Mai ai o a doua încercare.
— De data aceasta voi alege desfrânarea, — a hotărât călugărul. — Voi rămâne treaz și nu voi lăsa să se întâmple nimic altceva.
Dar și această alegere s-a sfârșit cu nenorocire. După întâlnirea cu femeia, a apărut soțul ei. A izbucnit o ceartă, apoi o luptă, iar în mânie călugărul a ucis din nou un om. Neputând purta povara celor săvârșite, a încercat să-și înăbușe frica și mustrarea conștiinței în vin.
Atunci diavolul i-a spus:
— Ți-a mai rămas o singură încercare.
Călugărul a tăcut mult. De două ori încercase să se oprească la un singur păcat, dar de fiecare dată căderea îl trăsese și mai adânc.
În deznădejde, el a spus:
— Acum aleg uciderea. O voi săvârși treaz și nu voi face nimic altceva.
A găsit un om pe care hotărâse să-l ucidă și, de această dată, și-a dus gândul până la capăt.
Dar fărădelegea nu a putut fi ascunsă. Călugărul a fost prins și aruncat în temniță.
Rămas singur între zidurile temniței, el a văzut, în sfârșit, întreaga adâncime a căderii sale. Nu mai avea îndreptățiri și nici nu mai încerca să aleagă un rău mai mic. Plângea și se ruga, cerându-I lui Dumnezeu să nu-l părăsească.
— Doamne, unde am greșit? — întreba el. — Am vrut să săvârșesc un singur păcat, pentru ca apoi să-Ți slujesc din nou numai Ție. De ce fiecare alegere a mea m-a dus spre o cădere tot mai adâncă?
Pe când se ruga astfel, i s-a arătat un înger.
— Cea mai mare greșeală a ta s-a petrecut încă înainte de primul păcat, — i-a spus îngerul. — Ai intrat în vorbă cu cel pe care nici nu trebuia să-l asculți. Vrăjmașul ți-a pus înainte o alegere, dar între cele propuse de el nu era niciun drum care să te apropie de Dumnezeu. Ai început să cugeți nu la cum să-ți păzești sufletul, ci la ce păcat să alegi.
— Dar de trei ori am încercat să mă opresc la unul singur, — a răspuns călugărul.
— Tocmai aceasta a fost rătăcirea ta. Ai crezut că poți face învoială cu diavolul. Dar orice îndemn al lui duce la cădere. Astăzi îi arată omului un păcat care pare mic, pentru ca mâine să-l ducă spre unul mai mare. Îi făgăduiește libertate, dar îl duce în robia păcatului.
Îngerul a continuat:
— Când vine ispita, nu trebuie să intri în târguială cu ea și nici să socotești care dintre păcatele puse înainte este mai puțin primejdios. Ispita trebuie respinsă dintru început, iar omul trebuie să se întoarcă spre Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie primul răspuns, nu ultimul.
Călugărul și-a plecat capul și a început să plângă.
Din acea zi, temnița a devenit pentru el loc de pocăință. Nu și-a mai căutat îndreptățiri, ci cu smerenie cerea de la Dumnezeu iertare și milă.
Și ori de câte ori în inima lui venea ispita sau deznădejdea, înainte de toate se întorcea cu rugăciune către Dumnezeu.
Povestirea a fost alcătuită de redacția Credinta.md după motivul unei pilde duhovnicești.