„Sfinții moldoveni” este o rubrică dedicată sfinților a căror viață și slujire sunt legate de Moldova istorică și de teritoriile actualei Republici Moldova.
Viața Cuviosului Macarie este strâns legată de Mănăstirea Saharna. Aici a venit încă din copilărie, aici a îmbrățișat viața monahală, a primit harul preoției și a slujit vreme îndelungată oamenilor care veneau la el pentru spovedanie, sfat și mângâiere sufletească. Iar atunci când mănăstirea a fost închisă de autoritățile sovietice, părintele Macarie a rămas aproape de locul pe care îl iubise încă din tinerețe. După trecerea sa la Domnul, sfintele sale moaște au fost aduse din nou la Saharna, unde sunt cinstite până astăzi.
Viitorul sfânt, pe numele de mirean Marcu Tincu, s-a născut în anul 1888, în satul Buciușca, nu departe de Saharna, într-o familie credincioasă, a lui Dumitru și Ana Tincu. Încă din copilărie, Marcu arăta o deosebită dragoste pentru biserică și rugăciune. În viața sa s-a păstrat o întâmplare grăitoare: copil fiind, își făcuse din lucruri simple ceva asemănător unei cădelnițe și umbla prin curte, cântând cântări bisericești auzite la slujbe. Când tatăl său îl certa pentru aceste „jocuri”, Marcu i-a spus odată că va veni vremea când chiar el îi va săruta mâna. Cuvintele copilului au părut atunci neobișnuite, însă mai târziu tatăl său a primit și el chipul monahal, cu numele Daniil.
Marcu mergea cu bucurie împreună cu părinții la Mănăstirea Saharna. Îl atrăgeau liniștea locului, bisericile, schitul rupestru, izvorul și cântarea monahilor. Dorința de a-și închina viața lui Dumnezeu s-a trezit în el foarte devreme. La numai doisprezece ani le-a cerut părinților să-l ducă la mănăstire. La început, starețul a socotit că este prea tânăr pentru o viață atât de aspră, însă stăruința copilului a fost mai puternică. În cele din urmă, a fost primit ca ascultător.
În obște, tânărul Marcu a împlinit cu smerenie diferite ascultări: a lucrat la trapeză, la brutărie și prescurărie, a cântat la strană și a ajutat acolo unde era nevoie. Mai târziu a primit tunderea în monahism cu numele Macarie, apoi a fost hirotonit diacon și, în cele din urmă, preot.
Părintele Macarie a devenit cunoscut mai ales ca duhovnic. La el veneau oameni de toate vârstele și din toate stările sociale: țărani, oameni înstăriți, militari, bătrâni și tineri. Ușa chiliei sale era aproape întotdeauna deschisă pentru cei care aveau nevoie să-și mărturisească păcatele, să primească un sfat sau pur și simplu să fie întăriți sufletește. El însuși le spunea oamenilor să vină la el ori de câte ori aveau nevoie.
Cu numele părintelui Macarie au fost legate, încă din timpul vieții sale, și mărturii despre vindecări. El se ruga pentru cei bolnavi, însă nu își atribuia niciodată sieși ajutorul primit de oameni. Atunci când cineva îi vorbea despre o vindecare sau despre o binefacere neașteptată, părintele o punea pe seama credinței și a puterii rugăciunii. Smerenia a rămas una dintre cele mai puternice trăsături ale chipului său duhovnicesc.
După ce Mănăstirea Saharna a fost transformată în mănăstire de maici, monahii au fost trimiși în alte așezăminte. Părintele Macarie a viețuit pentru o vreme la Noul Neamț și la Suruceni, însă dorul de Saharna nu l-a părăsit. Primind binecuvântarea conducerii bisericești, s-a întors și a devenit duhovnicul monahiilor de aici.
Anii prigoanei sovietice au adus noi încercări. Într-o perioadă, pe când slujea la Mănăstirea Cușelăuca, soldații au intrat în biserică și l-au luat chiar în timpul slujbei. Pe drum, sania în care era transportat s-a răsturnat, iar părintele Macarie a căzut în zăpadă. Soldații nu au observat imediat lipsa lui, iar el, rămas fără încălțăminte, a reușit să se întoarcă la mănăstire.
În anul 1964, Mănăstirea Saharna a fost închisă de autoritățile sovietice, iar clădirile ei au fost transformate ulterior într-un spital de psihiatrie. Pentru părintele Macarie, ajuns deja la o vârstă înaintată, aceasta a fost una dintre cele mai grele lovituri. Totuși, el nu și-a încetat slujirea. S-a așezat într-o locuință modestă la marginea satului și a continuat să boteze, să cunune, să-i povățuiască și să-i întărească pe credincioși.
Deși era bătrân și slăbit, autoritățile îl obligau să participe la munci fizice grele, alături de ceilalți locuitori ai satului: la scos piatră sau la lucrări de drumuri. Uneori, istovit de puteri, trebuia dus acasă pe brațe. Oamenii din sat, care îl respectau și îl iubeau, încercau să-i împlinească partea de muncă, pentru ca părintele să poată continua slujirea sa duhovnicească.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut în satul natal Buciușca, în casa surorii sale Ana. În primăvara anului 1969, înconjurat de cei apropiați și de fiii săi duhovnicești, Cuviosul Macarie s-a mutat în pace la Domnul. A fost înmormântat în cimitirul satului, lângă mama sa.
Însă dragostea oamenilor față de bătrânul duhovnic nu s-a stins după moartea lui. Credincioșii au continuat să vină la mormântul său, să se roage și să-i ceară ajutorul, așa cum odinioară veneau la chilia sa.
După renașterea Mănăstirii Saharna, mormântul părintelui Macarie a fost deschis. Trupul său a fost găsit neputrezit, iar sfintele moaște au fost aduse în mănăstire. În anul 1995 a avut loc canonizarea sa locală, iar Cuviosul Macarie de la Saharna a devenit primul sfânt canonizat local de Biserica Ortodoxă din Moldova în perioada postsovietică.
Mai târziu, cinstirea sa a fost întărită și prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a inclus ziua de pomenire a Cuviosului Macarie — 13/26 mai — în calendarul sinodal și a aprobat slujba și viața sfântului.
Astăzi, racla cu moaștele Cuviosului Macarie se află la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna și este una dintre cele mai iubite sfințenii ale așezământului. Numeroși pelerini vin aici pentru a se ruga sfântului, cerând vindecare în boli, întărire în necazuri și ajutor în greutățile vieții. În tradiția și memoria mănăstirii s-au păstrat numeroase mărturii despre ajutorul primit prin rugăciunile Cuviosului Macarie.
Astfel, Saharna, pe care Marcu Tincu a iubit-o încă din copilărie, a devenit locul întregii sale nevoințe: aici și-a închinat viața lui Dumnezeu, aici a slujit oamenilor, aici a purtat crucea anilor de prigoană și tot aici, după trecerea sa la Domnul, credincioșii îi cinstesc astăzi sfintele moaște.
Этот вариант уже хорошо подходит именно для рубрики „Sfinții Moldovei” на credinta.md: стиль более церковный, но без слишком тяжёлой житийной лексики.
Ziua de pomenire: 13/26 mai
Redacția credinta.md