Sfinți și nevoitori ai evlaviei: Lupta cu patimile

Un mare starețul se plimba împreună cu ucenicii săi printr-un loc unde creșteau chiparoși de diferite mărimi, mari și mici.

Starețul i-a spus unuia dintre ucenici:
— Smulge acest chiparos.

Chiparosul era mic, iar fratele l-a smuls îndată cu o singură mână.

Apoi starețul i-a arătat un altul, mai mare decât primul, și i-a spus:
— Smulge-l și pe acesta.

Fratele l-a clătinat cu ambele mâini și l-a scos din rădăcină.

Din nou, starețul i-a arătat un alt chiparos, și mai mare. Cu mare osteneală, fratele l-a smuls și pe acela.

După aceea, i-a arătat un altul, și mai mare. Fratele l-a clătinat îndelung, s-a ostenit și a transpirat, iar în cele din urmă a reușit să-l smulgă și pe acesta.

Apoi starețul i-a arătat un chiparos și mai mare. Însă fratele, deși s-a ostenit mult și a transpirat, tot nu a putut să-l smulgă. Când starețul a văzut că nu este în stare să facă aceasta, i-a poruncit unui alt frate să se ridice și să-l ajute. Astfel, amândoi împreună au reușit cu mare greutate să-l smulgă.

Atunci starețul le-a spus fraților:

— Așa sunt și patimile, fraților: câtă vreme sunt mici, dacă vom voi, le putem smulge cu ușurință. Dar dacă le neglijăm, socotindu-le neînsemnate, ele se întăresc, iar cu cât se întăresc mai mult, cu atât cer de la noi mai multă osteneală. Iar când se înrădăcinează adânc în noi, nu mai putem să le smulgem singuri nici chiar cu mare trudă, dacă nu primim ajutorul unor sfinți care ne ajută în Dumnezeu.