«Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui. Că îi învăţa pe ei ca Unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor».
În acea vreme se făcea deosebirea între două tipuri de învățătură: învățătura „din gură în gură” și învățătura „cu putere”.
Prima însemna că învățătorul propovăduia ceea ce primise de la învățătorul său, iar acesta, la rândul lui, de la învățătorul său și așa mai departe. Era, așadar, o învățătură care reproducea tradiția. În același timp, era necesară și trimiterea la izvorul principal – Legea lui Moise.
Învățătura „cu putere” sau „din autoritate” însemna însă ceva nou, nemaiauzit, care pretindea o revelație directă de la Dumnezeu. Se consideră că termenul „putere” reprezintă aici o desemnare indirectă a lui Dumnezeu.
Cărturarii și fariseii îi învățau pe oameni ceea ce era scris în Lege, așa cum o citeau și o înțelegeau ei. Iisus însă îi învăța ceva nou, ceva ce nu mai fusese auzit până atunci. Desigur, cărturarii nu se limitau la repetarea cuvintelor Legii, ci le și tâlcuiau.
În cuvântările lui Iisus, noutatea absolută nu consta într-o nouă interpretare a textului Legii, ci într-o nouă înțelegere și chiar într-o nouă formulare a Legii însăși: „Ați auzit că s-a zis celor de demult (…) Eu însă vă spun (…)”.
Tocmai această îndrăzneală a lui Iisus îi irita și îi șoca pe cărturari și pe farisei, iar pe oamenii de rând îi umplea de uimire și chiar de teamă.
Noul îi înspăimântă întotdeauna pe oameni. Pentru noi, astăzi, cuvintele lui Hristos pe care le citim în Evanghelii par obișnuite. Dar să ne punem în locul primilor Săi ascultători. Ei au rămas profund impresionați. Cele rostite în Predica de pe Munte produceau un efect copleșitor.
Sursa: ekzeget.ru