Trăiau pe o insulă trei pustnici, care aveau la ei o icoană a celor trei ierarhi. Și, fiindcă erau oameni simpli, neînvățați, se rugau înaintea acestei icoane nu altfel decât cu o rugăciune simplă și deosebită: „Trei sunteți voi și trei suntem noi, miluiți-ne pe noi”. Astfel rosteau neîncetat aceeași rugăciune.
Iată că au ajuns la această insulă niște călători, iar bătrânii îi roagă să-i învețe să se roage. Călătorii au început să-i învețe rugăciunea „Tatăl nostru”, iar după ce i-au învățat, au plecat mai departe pe mare cu corabia lor. Dar, depărtându-se puțin de țărm, au văzut deodată că cei trei bătrâni, care învățaseră de la ei rugăciunea, alergau după ei pe ape și strigau:
— Opriți-vă, am uitat rugăciunea voastră!
Văzându-i umblând pe ape, călătorii s-au mirat și, fără să se oprească, le-au spus doar atât:
— Rugați-vă cum știți.
Bătrânii s-au întors și au rămas la rugăciunea lor.
